Patruzeci si opt de ore in iad

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator In jos

Patruzeci si opt de ore in iad

Mesaj  Cristi la data de Lun Ian 12, 2009 11:45 pm

Patruzeci si opt de ore in iad
John W. Reynolds


Unul dintre cele mai interesante cazuri de readucere la viata pe care le-am auzit vreodata a fost cazul lui George Lennox, un notoriu hot de cai din Jefferson County. Se afla a doua oara in inchisoare. Prima oara a fost trimis la inchisoare pentru o fapta similara- furt de cai.
In iarna anului 1887 si 1888 a lucrat intr-o mina de carbuni. Locul in care lucra i s-a parut foarte periculos. A raportat acest lucru ofiterului responsabil , care a examinat locul si, considerand ca totul este in ordine, l-a trimis pe Lennox inapoi la lucru. Ocnasul a ascultat si si-a continuat lucrul, dar nu mai mult de o ora, pentru ca acoperisul s-a surpat si l-a ingropat cu totul. A ramas astfel timp de doua ore.
Pentru ca la ora mesei n-a aparut, au inceput sa-l caute, gasindu-l sub mormanul de pamant. A fost scos la suprafata, iar dupa ce medicul inchisorii l-a consultat, a fost declarat mort. A fost dus la spital unde l-au spalat, l-au imbracat si l-au pregatit pentru inmormantare. I-au facut sicriul si l-au dus la spital. A sosit preotul care a tinut slujba de inmormantare. Un grup de prizonieri au fost pusi de lucratorul spitalului sa ridice corpul neinsufletit si sa-l aseze in sicriu. Acestia s-au supus, unul l-a ridicat de la cap, celalalt de la picioare, dar cand au ajuns in mijlocul camerei, cel care era la capul celui mort s-a impiedicat in ceva si-a pierdut echilibrul si a scapat din maini cadavrul. Capul mortului s-a lovit de podea si, spre stupoarea si mirarea celor prezenti, s-a auzit un geamat adanc. Curand i s-au deschis ochii si apoi si-au facut prezenta si alte semne ale vietii.
A fost chemat de indata medicul. Pana ce a venit acesta, cam peste treizeci de minute, omul a cerut apa, si cand a sosit medicul, l-a gasit band. Au pus deoparte sicriul si toate cele necesare pentru inmormantare. L-au mai examinat odata si au gasit ca avea unul din picioare rupt in doua locuri si era ranit. A ramas in spital timp de sase luni si apoi s-a intors la lucru.
Am aflat aceasta experienta deosebita de la un coleg miner. Am dorit din curiozitate sa-l cunosc pe Lennox ca sa-mi impartaseasca el insusi aceasta experienta. Timp de cateva luni nu s-a ivit o asemenea ocazie. Pana la urma, s-a ivit. Mi s-a cerut de catre unul din ofiterii inchisorii sa fac niste raporturi anuale. Intr-una din zile s-a discutat despre modul cum acest om a fost readus la viata. Tocmai atunci a trecut pe la usa biroului si am putut sa-l cunosc. Nu peste mult timp i-am dat un biletel si l-am rugat sa vina unde lucram eu. A venit, l-am cunoscut si am auzit chiar de la el aceasta istorisire minunata. Era un barbat tanar, poate nu avea nici treizeci de ani. Fusese un criminal impietrit, dar a beneficiat de o educatie foarte buna.
Cea mai interesanta parte a povestirii s-a intamplat cand el a fost considerat mort. Iata ce mi-a marturisit el:
“Am avut toata dimineata presimtirea ca ceva teribil urma sa se intample. Si pentru ca eram nelinistit, l-am rugat pe seful meu, dl. Grason, sa vina si sa examineze locul de unde scoteam carbuni. A venit si, dupa o examinare atenta, mi-a ordonat sa ma intorc la lucru, spunand ca nu e nici un pericol si ca <<incep sa ma ticnesc>>. Am continuat sa lucrez cam vreo ora, cand, dintr-o data, totul s-a intunecat. Apoi se parea ca o usa mare de fier s-a deschis si am trecut prin ea. M-am gandit atunci ca am murit si ma aflu in alta lume. Nu am putut vedea pe nimeni si nu am putut auzi nici un sunet. Pentru motive pe care nu le cunosc m-am indepartat de la usa, am mers un timp si am ajuns la un rau foarte mare. N-a fost nici intuneric, nici lumina. A fost doar atata lumina cat intr-o noapte instelata. Nu eram de mult pe mal cand am auzit pe cineva vaslind. Curand, persoana se afla in fata mea.
Am ramas fara cuvinte. S-a uiat la mine pentru o clipa si apoi mi-a spus ca a venit dupa mine. M-a rugat sa urc in barca si am traversat raul. Nu ne-am spus nici un cuvant. Doream sa-l intreb cine era si unde ma aflu, dar parca limba imi era lipita de cerul gurii. N-am putut spune nici un cuvant. In sfarsit, am ajuns pe malul celalalt. Am coborat din barca, iar barbatul cu barca a disparut.
Lasat singur, n-am stiut ce sa fac. In fata mea am vazut doua drumuri care treceau printr-o vale intunecata. Unul din drumuri era larg si usor de mers pe el. Celalalt era ingust si ducea in alta parte. Am pornit-o din instinct pe drumul batatorit. Se parea ca pe masura ce merg se intuneca tot mai mult. Din cand in cand razbatea totusi o lumina din departare si in acest fel aveam o lumina pe cale.
Deodata am intalnit o fiinta pe care mi-e greu s-o descriu. Pot sa va fac doar o vaga descriere a modului cum arata aceasta aparitie infricosatoare. Semana cumva a om, dar era mult mai voluminos decat orice om vazut vreodata. Avea cel putin trei metri inaltime. La spate avea aripi mari. Era negru ca carbunele pe care eu il extrageam si era complet nud. Avea in mana o sulita al carei maner era de cel putin trei metri si jumatate. Ochii lui erau ca niste bulgari de foc. Dintii sai, albi ca perlele, pareau lungi de doi centimetri si jumatate. Nasul sau, daca putem sa-l numim asa, era foarte mare, lat si turtit. Parul sau era aspru si lung. Ii atarna greu pe umerii masivi. Vocea lui semana mai degraba cu vocea unui leu.
L-am vazut la un moment dat, cand lumina din indepartare mi-a luminat calea. Tremuram ca frunza plopului. Isi ridicase sulita ca si cand ar fi vrut sa ma strapunga. Cu vocea aceea pe care parca o aud si acum mi-a spus sa-l urmez; mi-a spus ca a fost trimis sa ma calauzeasca in drumul meu. L-am urmat. Ce altceva puteam sa fac? La un moment dat, in fata noastra a aparut un munte mare. Partea din fata noastra parea perpendiculara, ca si cand o parte ar fi fost taiata si indepartata. Pe acest perete perpendicular am putut vedea clar cuvintele: “Acesta este iadul”. Calauza mea s-a apropiat de acest perete s-a apropiat de acest perete si cu manerul sulitei a batut de trei ori, puternic. S-a deschis o usa masiva si am intrat. Am fost condus inauntru prin ceea ce parea un culoar in acest munte.
Un timp ne-am continuat drumul in intuneric. Puteam auzi pasii grei ai calauzei mele si astfel puteam sa-l urmez. Tot timpul auzeam gemete adanci, ca si cand cineva era pe moarte. Mai tarziu am auzit mai multe gemete si am putut auzi clar cum unii strigau: <<Apa, apa, apa!>>. Ajungand la cealalta intrare si trecand prin ea, am putut auzi ceea ce pareau a fi milioane de voci in indepartare si toti strigau dupa apa. Deodata, la bataia calauzei mele s-a deschis o alta usa si ne-am trezit afara si in fata noastra se afla o campie larga.
Aici calauza mea m-a parasit ca sa duca si alte suflete pierdute la aceasi destinatie. Am ramas un timp aici, apoi a venit la mine o fiinta asemanatoare celeilalte. Dar in loc de sulita avea o sabie mare. A venit sa-mi vorbeasca despre osanda mea viitoare. Mi-a vorbit cu o voce care mi-a inspirat oroare. <<Te afli in iad>>, mi-a spus el. <<Pentru tine nu mai exista nici o speranta. Cand ai trecut prin munte, in drumul tau pana aici ai auzit gemetele si tipetele celor pierduti, cum strigau dupa apa ca sa-si racoreasca limbile uscate. De-a lungul culoarului este o usa care se deschide spre iazul de foc. Aceasta va fi in curand osanda ta. Inainte de a fi condus in acel loc de chin de unde nu vei putea iesi- nu exista speranta pentru cei ce intra acolo- ti se permite sa stai pe aceasta campie, unde le este permis tuturor sa stea si sa-si dea seama ce ar fi putut avea in loc de suferintele pe care trebuie sa le indure>>.
Cu acestea am fost lasat singur. Probabil din cauza spaimei am ramas consternat. M-a cuprins slabiciunea. Puterile m-au parasit. Picioarele refuzau sa-mi mai sustina corpul. Invins, am cazut gramada inerta. Am fost cuprins de toropeala. Pe jumatate treaz, pe jumatate adormit, mi se parea ca visez. Departe, deasupra mea, in departare, am vazut cetatea minunata despre care citim in Biblie. Ce minunati erau peretii ei de iaspis! Am mai vazut in departare campii acoperite cu flori minunate. Am vazut raul vietii si marea de sticla. O multime de ingeri treceau prin portile cetatii, cantand cantece atat de minunate.
Printre ei am vazut-o pe mama mea draga care a murit acum cativa ani pentru ca i-am zdrobit inima cu rautatea mea. S-a uitat la mine si mi se parea ca ma cheama la ea, dar eu nu ma puteam misca. O greutate mare parca ma impiedica sa ma misc. Atunci o briza blanda a adus spre mine mirosul acelor flori minunate si am putut auzi mai clar ca niciodata o melodie dulce cantata de ingeri si am spus: <<O, daca as putea fi unul dintre ei!>>.
Si cum sorbeam din aceasta cupa a fericirii, aceasta mi-a fost deodata indepartata de la buze. Am fost trezit din toropeala. Am fost trezit din visarea mea de o alta fiinta din acel loc intunecat, care mi-a spus ca a sosit timpul sa intru in viata ce ma asteapta. Mi-a poruncit sa-l urmez. Am intrat din nou in pasajul acela intunecat, insotit de acea calauza. Am ajuns la o alta usa, apoi la alta, si deodata am zarit iazul de foc.
Chiar in fata mea, cat puteam vedea cu ochii, am vazut acel iaz, literal de foc si pucioasa. Unde uriase de foc, valuri fierbinti de foc se loveau una de alta si sareau in aer ca valurile marii intr-o furtuna puternica. Pe coama valurilor am putut vedea fiinte omenesti care dupa o clipa erau duse la fundul acestui ingrozitor iaz de foc. Cand se aflau pe coama valurilor se auzeau cum Il blestemau pe Dumnezeul cel drept in mod ingrozitor, iar strigatele lor dupa apa iti sfasiau inima. Toata aceasta parte a iazului de foc rasuna iar si iar de bocetul acelor suflete pierdute.
Deodata mi-am intors ochii spre usa prin care am intrat cateva clipe inainte si am citit aceste cuvinte: “Aceasta este osanda ta; vesnicia nu are sfarsit “. In scurt timp am inceput sa simt ca pamantul imi fuge de sub picioare si m-am trezit alunecand in iazul de foc. M-a cuprins o sete de nedescris. Si cum am strigat dupa apa, ochii mei s-au deschis in spitalul inchisorii.
Pana acum n-am mai spus nimanui aceasta experienta a mea, pentru ca imi era teama ca cei din inchisoare ma vor crede nebun si ma vor baga la ospiciu. Am trecut prin toate acestea si sunt multumit nu doar pentru ca traiesc, dar si pentru faptul ca stiu ca exista un Rai si un Iad, un Iad asa cum ni-l descrie Biblia. Un lucru e sigur: nu voi mai merge niciodata in acel loc.
De indata ce mi-am deschis ochii in spital si mi-am dat seama ca traiesc, ca sunt din nou pe pamant, mi-am dat inima lui Dumnezeu si vreau sa traiesc si sa mor crestin. Si asa cum cele vazute in Iad nu pot fi niciodata sterse din memoria mea, tot asa nici lucrurile minunate pe care le-am in Rai. Peste catva timp o voi revedea pe batrana mea mama. Sa pot sta pe malul acelui rau minunat, sa hoinaresc cu acei ingeri pe dealuri si prin vai pline cu flori mirositoare, sa vad frumusetea pe care nici o fiinta muritoare nu si-o poate imagina, sa ascult cantarile celor mantuiti- toate acestea vor fi mai mult decat o rasplata pentru o viata crestina aici pe pamant, chiar daca va trebui sa las multele placeri senzuale in care am trait inainte de a merge la inchisoare. Mi-am parasit prietenii de crima si doresc ca atunci cand voi fi liber sa am partasie cu oameni buni”.
Am prezentat aici istorisirea asa cum am primit-o de la Lennox. Dumnezeu sa binecuvanteze aceasta experienta spre trezirea multor suflete pierdute.
Cum pot oamenii sa se indoiasca de existenta literala a unui iad ce arde? Avem Biblia, Cuvantul lui Dumnezeu, si multe alte experiente ca cea a domnului Lennox, care ne invata ca exista un iad literal. Barbati si femei, opriti-va! Priviti lucrurile in fata! Viata voastra este inregistrata. Dumnezeu vrea sa va salveze si sa va ierte daca recunoasteti ca sunteti pacatosi. Singura cale de salvare este sa fi curatat de pacat, primind sangele lui Iisus Hristos ca jertfa pentru pacatele tale. Cand primesti iertarea de la Dumnezeu, El iti da pace si odihna in inima. Poti fi liber- liber in aceasta viata, dar cu atat mai mult liber sa te bucuri de cer, in loc sa suferi nu doar patruzeci si opt de ore, ci o vesnicie in iad.



“Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”
Ioan 3.16

Cristi

masculin Numarul mesajelor : 37
Varsta : 41
Localizare : Valea Mare, Bacau
Data de inscriere : 11/03/2008

Vezi profilul utilizatorului http://www.valeamare.ro

Sus In jos

Vezi subiectul anterior Vezi subiectul urmator Sus


 
Permisiunile acestui forum:
Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum